- Detalii
- Accesări: 1
Ludwig van Beethoven (1770-1827)
Ludwig van Beethoven a fost recunoscut încă de timpuriu ca un geniu muzical. A fost învățat de tatăl său și de mai mulți muzicieni. A găsit alinare în fața vieții familiale disfuncționale, caracterizată de alcoolismul tot mai accentuat al tatălui său. De la vârsta de 14 ani, a iubit-o, s-a împrietenit cu Helene von Breuning și i-a predat pianul. La vârsta de 21 de ani, s-a mutat la Viena, care a devenit baza sa și unde a studiat compoziția cu Joseph Haydn.
Aici prezentăm 32 de sonate pentru pian compuse în diferite etape ale vieții sale. Prima persoană care le-a interpretat pe toate într-un singur ciclu de concerte a fost Hans von Bülow, un dirijor, pianist și compozitor renumit al vremii. Hans von Bülow a numit aceste sonate „Noul Testament” al literaturii pianistice, „Vechiul Testament” fiind reprezentat de „Clavierul bine temperat” al lui Johann Sebastian Bach.
Beethoven a fost un maestru al limbajului muzical. Aceste creații au izvorât din dragostea și înțelegerea sa profundă pentru muzică. Beethoven și-a rezumat viața în două citate: „Muzica poate schimba lumea” și „A cânta fără pasiune este de neiertat!” Ne amintim, de asemenea, de aceasta: „Nu m-am gândit niciodată să compun pentru faimă și onoare. Ceea ce am în inimă trebuie să iasă la iveală; acesta este motivul pentru care compun.”
Sonata nr. 1 în fa minor
Sonata nr. 2 în la major
Sonata nr. 3 în do major
Sonata nr. 4 în Mi bemol major
Sonata nr. 5 în Do minor
Sonata nr. 6 în Fa major
Sonata nr. 7 în Re major
Sonata nr. 8 în Do minor „Pathétique”
Sonata nr. 9 în Mi major
Sonata nr. 10 în Sol major
Sonata nr. 11 în Si bemol major
Sonata nr. 12 în La bemol major
Sonata nr. 13 în Mi bemol major
Sonata nr. 14 în Do diez minor („quasi una fantasia”/„Sonata la lumina lunii”)
Sonata nr. 15 în Re major „Pastorală”
Sonata nr. 16 în Sol major
Sonata nr. 17 în Re minor „Furtuna”
Sonata nr. 18 în Mi bemol major „Vânătoarea”
Sonata nr. 19 în Sol minor
Sonata nr. 20 în sol major
Sonata nr. 21 în do major „Waldstein”
Sonata nr. 22 în fa major
Sonata nr. 23 în fa minor „Appassionata”
Sonata nr. 24 în fa diez major
Sonata nr. 25 în sol major
Sonata nr. 26 în mi bemol major „Les Adieux”
Sonata nr. 27 în mi minor
Sonata nr. 28 în La major
Sonata nr. 29 în Si bemol major „Hammerklavier”
Sonata nr. 30 în Mi major
Sonata nr. 31 în La bemol major
Sonata nr. 32 în Do minor
Toate au fost realizate cu instrumente virtuale pentru format MP3.
Domeniu public
- Detalii
- Accesări: 40
Nikolai Rimski-Korsakov (1844-1908)
Nikolai Andreyevich Rimsky-Korsakov a fost un compozitor rus. Cele mai cunoscute compoziții orchestrale ale sale – Capriccio Espagnol, Uvertura Festivalului de Paște Rus și suita simfonică Scheherazade – sunt piese de bază ale repertoriului de muzică clasică.
Rimski-Korsakov a folosit tehnici muzicale occidentale când a devenit profesor de compoziție muzicală la Conservatorul din Sankt Petersburg în 1871. A urmat un program riguros de autoeducare de trei ani și a devenit un maestru al metodelor occidentale.
O mare parte din viață, Rimski-Korsakov și-a combinat activitatea cu o carieră în forțele armate ruse – mai întâi ca ofițer în Marina Imperială Rusă, apoi ca inspector civil al fanfarelor navale. Și-a dezvoltat o pasiune pentru ocean încă din copilărie, citind cărți și ascultând povestirile despre isprăvile fratelui său mai mare din marină. Această dragoste pentru mare l-a influențat probabil să compună două dintre cele mai cunoscute lucrări orchestrale ale sale, Cântecul Indiei și Șeherezada. În calitate de inspector al fanfarelor navale, Rimski-Korsakov și-a extins cunoștințele despre instrumentele de suflat din lemn și alamă, ceea ce i-a îmbunătățit abilitățile de orchestrație.
Rimski-Korsakov a lăsat în urmă un număr considerabil de compoziții originale rusești. El este considerat „arhitectul principal” al ceea ce se numește „stilul rusesc”. Influența sa asupra compozitorilor mai tineri a fost deosebit de importantă, întrucât a fost un compozitor profesionist, ceea ce a devenit norma în Rusia spre sfârșitul secolului al XIX-lea.
Bumblebee, din „Povestea țarului Saltan”, 1899–1900
Capriccio Espagnol, Op.34, Mvts. Alborada, Variazioni, Alborada, Scena e canto gitano, Fandango asturiano, 1887
Uvertura Festivalului de Paște Rus, Op.36, 1888
Scheherazade, Op.35, Mvts. Marea și corabia lui Sinbad, Legenda prințului Kalendar, Tânărul prinț și prințesa, Festivalul de la Bagdad. Marea. Corabia se sparge de o stâncă dominată de un călăreț de bronz, 1888
Cântecul Indiei (fragment), 1898
Concertul pentru trombon, părțile Allegro vivace, Andante cantabile, Allegro, 1877
Fata de zăpadă, Cântecul și dansul păsărilor, 1880-81
Toate au fost realizate cu instrumente virtuale în format MP3.
Domeniu public
- Detalii
- Accesări: 337
Johannes Brahms (1833-1897)
Johannes Brahms a fost o persoană extrem de talentată, complexă și emotivă. Provenea dintr-o familie din clasa mijlocie inferioară din Hamburg și a devenit, împotriva voinței tatălui său, muzician în Filarmonica de Stat, cântând la contrabas, corn și flaut. Tatăl său îi oferise lui Johannes prima pregătire muzicală. Începând din 1840, a studiat pianul cu Otto Cossel, care se plângea de Johannes, pe atunci în vârstă de nouă ani, spunând că „ar putea fi un interpret atât de bun, dar nu se oprește din compozițiile sale nesfârșite”.
La 17 ani, Brahms l-a cunoscut pe violonistul maghiar Ede Reményi și l-a acompaniat în numeroase recitaluri în următorii ani. Aceasta a fost introducerea sa în muzica „în stil țigănesc”, precum Czárdás, dansuri populare tradiționale maghiare. Acest lucru a dus, în cele din urmă, la compunerea a două seturi celebre de Dansuri maghiare, datate 1869 și 1880.
În 1853, Brahms a continuat să colaboreze cu Ede Reményi și, în cele din urmă, a obținut sprijinul și îndrumarea lui Robert și Clara Schumann. A ajuns să locuiască împreună cu Clara la Düsseldorf, dedicându-i-se în totalitate, pe fondul tulburărilor mentale în progresie ale lui Robert. După moartea lui Robert, cei doi au rămas prieteni apropiați. Brahms nu s-a căsătorit niciodată și s-a concentrat în principal asupra activității sale de compozitor.
La maturitate a ajuns să fie apreciat ca un compozitor eminent, pianist virtuoz și dirijor al perioadei romantice de mijloc. Muzica sa se remarca prin contrapunct expresiv, disonanțe mai libere, vitalitate ritmică și, în același timp, respectarea formelor tradiționale. Operele sale includ patru simfonii, patru concerte, un requiem, numeroase piese de muzică de cameră și sute de aranjamente ale cântecelor populare și de Lieder (cântece de artă germane).
Deși inovator, a fost considerat conservator în „Războiul romanticii”, care a implicat contraargumente din partea anturajului lui Franz Liszt. Însă operele sale au avut succes pe termen lung, aducându-i un cerc de susținători, prieteni și muzicieni. Spre sfârșitul vieții, s-a gândit să se retragă din compoziție, dar a continuat să scrie muzică de cameră pentru muzicieni de renume.
Dansuri maghiare 1-10
Dansuri maghiare_11-21
Sonata pentru pian nr. 1
Simfonia nr. 3
Cântec de leagăn
Toate au fost produse cu instrumente virtuale în format MP3.
Domeniu public
- Detalii
- Accesări: 336
Antonín Dvořák (1841-1904)
Antonín Dvořák a fost un inovator în domeniul muzical. A folosit o mare varietate de instrumente și le-a combinat armonios cu ritmurile muzicii populare din Moravia și Boemia. A urmat exemplul predecesorului său, Bedřich Smetana, ceea ce i-a adus în cele din urmă un succes remarcabil.
Dvořák și-a demonstrat talentul muzical încă de la o vârstă fragedă, ca elev talentat la vioară. Primele interpretări publice ale operelor sale au avut loc la Praga în 1872 și 1873, când avea 31 de ani. În 1882, Dvořák a înscris partiturile operelor sale la concursuri din Germania. În 1877, după a treia sa victorie, Johannes Brahms l-a recomandat pe Dvořák editorului său, Simrock, care i-a comandat ceea ce a devenit Dansurile slave. Vânzările ridicate ale partiturilor și receptarea favorabilă a criticii i-au adus succesul internațional.
În martie 1890, un concert la Londra a dus la multe alte concerte în Regatul Unit, Statele Unite și, în cele din urmă, Rusia. În Statele Unite, Dvořák a compus cele două lucrări orchestrale de cel mai mare succes ale sale: Simfonia din Lumea Nouă, care i-a răspândit reputația în întreaga lume, și Concertul pentru violoncel, care a fost foarte apreciat. În timpul unei vacanțe de vară la Spillville, Iowa, în 1893, Dvořák a compus o piesă celebră de muzică de cameră, Cvartetul de coarde în Fa major, op. 96, „Americanul”. Deși a mai rămas la Conservatorul American încă câțiva ani, reducerile salariale și dorul de casă l-au determinat să se întoarcă în Boemia în 1895.
Patru dansuri slave, op. 46 (1878)
Simfonia nr. 9, op. 95 „Din Lumea Nouă” (1893)
Concertul pentru violoncel în si minor, op. 104 (1894-95)
Cvartetul de coarde nr. 12 în fa major, op. 96 „American“ (1893)
Serenada pentru coarde în Mi major, Op. 22 (1875)
Piese romantice, Op. 75 (1887)
Toate au fost realizate cu instrumente virtuale în format MP3.
Domeniu public
- Detalii
- Accesări: 300
Isaac Albéniz (1860-1909)
Muzica lui Albéniz, în calitate de dirijor, interpret și compozitor, a contribuit semnificativ la creșterea popularității muzicii spaniole și la promovarea muzicii sale în propria țară. Operele lui Albéniz au fost compuse inițial pentru pian, dar au fost transcrise pentru chitara clasică pe care o folosim aici în Cântece din Spania, publicate în 1892 și 1898.
Conține: Asturias, Sevilla, Cadiz, Granada, Rumores, Torre-Bermeja
Francisco Tarrega (1852-1909)
Tárrega prefera concertele mici și intime în locul celor mari. Se consideră că el a pus bazele chitarei clasice din secolul al XX-lea și a crescut interesul pentru chitară ca instrument de recital. Orașul Granada l-a inspirat să compună „Recuerdos de la Alhambra”, pe care a dedicat-o inițial soției sale Concepción în 1899.
Conține: Recuerdos de la Alhambra, Study-in-e-minor, Lagrima, Gran-jota-de-concierto, Estudio-de-velocitá
Moreno Torroba (1891-1982)
Torroba nu a fost doar un compozitor prolific de muzică pentru chitară, ci și unul dintre principalii susținători ai zarzuela, forma ușoară de operă spaniolă caracterizată printr-un amestec de dialect cântat și vorbit. În calitate de dirijor și impresar, a călătorit mult, vizitând Statele Unite și America Latină. Vocabularul muzical al lui Moreno Torroba a evitat liniile secolului al XX-lea. El a preferat muzica melodică cu armonie tonală.
Conține: Mazurca-de-las-sombrillas, Romance-de-los-pinos, Romancillo, Torija elegía
Toate au fost realizate cu instrumente virtuale în format MP3.
Domeniu public